VII. Diformitati romanesti

Balcanicului nostru nu-i place sa fie criticat. La antipodul acestei constatari se afla o alta: balcanicul nostru cauta cu orice prilej sa-si ponegreasca aproapele cu toata virtuozitatea sa pulmonara, chiar si atunci cand critica este realmente fara justa cauza. Sau, si mai precis, el cauta sa biciuiasca tot ce ii iese in cale: pe cei procopsiti si mai ales pricopsiti, pe cei vrednici si mai ales „pacatosi”, pe cei isteti si mai ales slabi de minte, pe cei zvelti si mai ales corpolenti, pe cei inalti si mai ales marunti si inventarul poate continua.

Ca sa vezi, s-a gasit romanul nostru, un naravas netot, scuturat si el de prostie, ura si invidie, sa ne ia noua vietile peste picior! De unde atatea „dascaleli moraliste”, ma rog? Nu poti, privind, decat sa ramai perplex. Ma-ntreb, cum poti pretinde un delirant „vezi-ti de treaba ta” de vreme ce tu insuti nu reusesti sa faci jonctiunea cu „a-ti cunoaste lungul nasului”.

Greutatea mai mare este sa te iei cu mainile de cap fara sa te apuce ameteala! Personal, i-as inscrie pe toti <cei de-o tagma cu el> la o scoala de maici tereze, unde se invata crestineste „sezutul cuminte in banca fiecaruia”. Nu mai pui ca in spatele acestei diatribe rudimentare, cu anvergura milimetrica, stau niste oameni extrem de sensibili la contradictie si contrarietate. De unde decurge, fireste, intrebarea: de unde atata „gingasie” lezabila pe capul domniilor lor? Probabil dintr-o sminteala fara margini, o invidie abisala-n prostia ei, un bun simt stramtorat si o totala lipsa de educatie a loazelor indisciplinate care au trecut cu brio examenul de „caragialeologie”.

De aici si diferenta de calibru si de calitate cu vecinii nostri europeni. Asa s-ar explica de ce se zice tare si raspicat faptul ca noi nu vom avea niciodata frumusetea si eleganta francezului ori nobletea si decenta englezului. Numai ei stiu, saracii, ca pe unde a pasit romanul, tara le-a fost de-a lungul si de-a latul impanzita cu gunoi.

Dar sa ne intoarcem acum la „gunoiul din ochiul altuia”. Si tot la primitivismul nostru ajungem, pentru ca, in comparatie cu celelalte popoare est-europene/ vest-europene, conationalii nostri aduc o nota in plus, oarecum specifica si dezamagitoare: rautatea ca moda dominanta si barfeala ca stil oficial. Despre lucruri frumoase insa se vorbeste mai putin, totul se livreaza expeditiv, astfel incat sa mai ramana timp pentru bancuri si carcoteli.

Ei pur si simplu nu vor sa priceapa ca a fi „baiat de baiat” nu inseamna nici pe departe ca trebuie sa moara instant capra vecinului. Numai ca, a naibii capra, nu doar ca nu moare, dar isi vede linistita de treaba, progreseaza si ne face cinste peste hotare. Si cum interjectia simplifica lucrurile, mai bine am zice „merci” ca mai exista cineva care ne mai calca si noua, din cand in cand, imaginea si asa destul de sifonata a Romaniei.

Deci, „iti multumesc”! Sa se consemneze, va rog!

O scriu si o semnez,

<Casandra Ionita>

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: