XIV. Generatia Z: cine e de vina, ma rog?

„Copilul dumitale are o problema pentru ca dumneata ai o problema” e ceea ce ar trebui sa li se spuna acelor parinti cu „vointa” si „instinct de business” care pur si simplu si-au abandonat atat rolul matern cat si pe cel patern si au plecat linistiti la serviciu – pentru ca „Trebuie”, pentru ca, vor, nu vor, acestia nu isi pot abandona pur si simplu carierele marcate, carevasazica, de ambitia si truda de-o viata. Si, la o adica, stiu ei mai bine ce trebuie facut cu odraslele lor. O asemenea mentalitate paguboasa e tocmai cea care creeaza puzderii de tineri adormiti si fara sanse de reabilitare – un soi de atarnatori fara prea mari probleme de constiinta.

Ma-ntreb, cata schizofrenie poate incapea in capetele noilor generatii de mame care, speriate de ce-ar putea pati odata cu intrarea in noul rol, se ingramadesc cu duiumul la cursurile de puericultura, cauta intotdeauna sa citeasca carti pe acest subiect, consulta tot soiul de forumuri „de specialitate” – dupa cum le-o dicteaza moda, patrunzand uzurpator in primii ani de viata ai copilului, insa subiectul educatiei, mai ales in sectorul <disciplina>, le scapa parca printre degete. E greu de inteles cum a stii cand anume se introduce cartoful in alimentatie face, la o adica, mai mult sens decat a stii cum sa fii un parinte exemplar. Si mai spunem ca vrem sa mergem in rai…

Intr-una dintre declaratiile venite din partea unui parinte de-a dreptul razvratit, acesta asemuia la un moment dat scoala cu un soi de temnita comunista unde inclinatia naturala a bietului copil este sa cedeze sub presiunea actualei programe mult prea stufoase. Deci cand lucrurile nu merg – cand copilul progreseaza greu sau „cade” des, e de vina invatamantul romanesc cu tot cu amenintatoarele, necontrolatele, brutalele lor cadre didactice. Si, chipurile, totul s-ar rezolva de la sine daca Ministerul Educatiei ar lasa-o mai moale. Sa fim seriosi! In realitate, nu refuzul scolar e solutia, ci recursul nemilos la coada de matura.

Pe acest fundal, ne aflam dinaintea unui caz tipic de alunecare spre derizoriu unde o intreaga generatie de tineri a ales sa nu insemne mai nimic. Caci, vorba aceea, sa doreasca ei pe mai departe un biet salariu de debutant intr’ale muncii – bate-te de 3 ori peste gura si zi „Doamne Fereste”. Iar daca solidaritatea este mare, vai si amar de „sufletul” national. Sunt obligata sa constat din nou imbecilitatea fara margini a parintilor care intoneaza viguros: „de ce sa patimeasca puiul nostru – aceasta vietate extrem de fragila (a se citi „dezosata”), ce am patimit si noi? Mai stai mama vreo 10-15 ani sub inalta noastra grija, caci vorba aceea, e inca timp sa te dezvolti.”

S-ar zice ca nimic nu e prea dramatic pentru noi pentru a scapa de bagatelizare. Nici macar hoarda de scolari intarziati ce continua sa dea nastere unor adevarate turme de vite. Si stau marturie pentru aceasta mancurtizare tocmai modernele <mamici de serie – femei de cariera> care si-au purtat „premergatorii” in marsupiu pana la varsta de 30 de ani, oferindu-le toate „conditiile” pentru a se putea dezvolta, intelectual si emotional, cu mare dificultate, sau chiar deloc.

Trist, domnule, trist!

O scriu si o semnez,

<Casandra Ionita>

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: