XVI. Disperarea mioritica

Nu ma mai pot abtine. Sunt dezgustata pana la refuz de disperarea romanilor. Cred ca asta e firescul lor – sa abuzeze de bani, sa cheltuie nechibzuit, ba inca mult peste cat au. Sa faca shopping cu nemiluita – online / „offline”. Sa manance sofisticat. Sa plece cu bratele pline din marile supermarketuri si apoi sa miorlaie ca nu au mai ramas, bietii de ei, cu nicio „certitudine” in buzunar. As zice ca <romanul se respecta> bate cu mult expresia <romanul n-are bani>. 

Si Doamne fereste, sa pui mana pe un lucru, apoi sa-l abandonezi, sa zicem, pret de cateva secunde, ai sa sfarsesti din capul locului prin a nu-l mai putea avea deloc. Sau inca, sa te fereasca Sfantul Duh sa amani vreo mult-dorita achizitie pe un <putin mai tarziu> sau <poate la salariu>, pentru ca mai mult ca sigur vei fi lasata pe dinafara de nimeni altele decat insasi haitele de sacali si „sacalite” dornice de a epuiza cat mai repede stocurile. Rezulta de aici ca la romani nu e loc de indoiala, il vrei – il iei, nu-l vrei – il iei, caci vorba aceea, se poate face retur.

Pesemne ca romanul are totusi bani, ceea ce ii lipseste cu desavarsire e tocmai o oaresicare ingeniozitate financiara. Ma-ntreb, cum am putea sa ne desteptam ca popor, de vreme ce avem de-a face cu intregi colonii de termite gata oricand sa excaveze toate marile centre comerciale din capitala. Si cum ele sunt recunoscute pentru apetitul lor feroce si harnicia devastatoare cu care pun toate stocurile la pamant, ar fi cazul sa lase totusi de-o parte tanguitul sinistru al neputinciosului care abia se mai ajunge cu banii. Cum s-ar spune, ipocrizia asta ne-a cam mancat ficatii. 

Si sa fim seriosi! A avea privilegiul unui dulap ticsit de haine si a unui frigider umplut pana la refuz nu echivaleaza nici in ruptul capului cu <n-am ce manca, d’apoi cu ce ma imbraca>. Nu ma intelegeti gresit! Nu pledez neaparat impotriva acestor lucruri, pentru ca ar insemna sa admit faptul ca eu insami m-am lepadat de toate cele, ceea ce mi-ar contrazice propriul stil de viata. Ma seaca intocmai aceasta saracie de fatada, aceasta etalare inselatoare a unui chip pricajit capabil sa te calce in picioare daca ii furi de sub nasuc, sa zicem, unica rochie preferata din magazin.

Nu mai pui cand vin promotiile – nebunii chiar isi dau in petec. Imi amintesc cum la un moment dat, unii s-au batut pe bormasini. Babele terifiate de pe margine isi dadeau coate, pentru a nu pierde spectacolul. Cum imi place mie ironic sa spun: Cata solidaritate pe capetele danselor! Altii mai din spate nici nu stiau de ce stau la rand, c-asa este uneori atmosfera in ograda noastra mioritica – vrei-nu vrei, te duci cu turma. 

Nu e cam mult? Sa-i punem la zid, zic!

Ca sa nu ne mai strice serile umbland bezmetic prin supermarketuri cu un munte de cumparaturi. Ca sa nu mai ia cu asalt marile magazine de haine, facand cozi interminabile la casele de marcat si in mai toate cabinele de proba. Ca sa nu mai ocupe pana la refuz scaunele restaurantelor sau a celor din zonele de food court. Ca sa nu ne mai ia toate locurile de parcare din Bucuresti. Ca sa nu ne mai jigneasca inteligenta turnandu-ne pe gat tot felul de bla-bla-uri despre cum ei n-au, nu pot, nu isi permit. Si ca sa ne mai lase, Doamne iarta-ma, sa mai respiram si noi un pic. Caci fara aceasta gura de respiro, ciocnirea continua cu ei te poate sminti.

Mi-e teama ca intr-o buna zi, am sa cedez si am sa-i strang de gat. Si sa imi fie cu iertare, dar ar cam merita-o toti din plin. 

O scriu si o semnez,

<Casandra Ionita>

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: