XXXI. Contrastul izbitor

Cred ca cea mai buna metoda a unui om de a-si spune crezul este prin ceea ce face. Asa ca am batut un pariu cu mine insami. Voiam sa trec dincolo de tagma diletanta si nepriceputa, sau si mai departe, dincolo de priceputul om transfigurativ mecanicizat.

N-am sa fiu si eu, la randu-mi, un alt erou ale acestor amutilari si automutilari. Nici n-am sa-mi joc viata intr-un rol de gura-casca. Voiam sa obtin implinirea far’de mutilare, adica fara a ma lepada de justete si de celelalte virtuti.

Din acest punct incolo am deschis ferm usa pe care scria “Trecerea la viata de adult”. 

In primul rand, nu am sa inteleg niciodata filosofia <de a fi> a mintilor arogante fara putinta de tagada. Probabil ei sunt aceia care inghit cu noduri cateva lectii zdravene de umilinta, cautandu-si cu vanitate rostul si locul sus-pus. Odata ajunsi la putere, o strang idolatru in pumni, si asemeni pradatoarelor, conduse doar de instinctul de supravietuire, o apara taind in carne vie. 

Acest cvasi-actor isi joaca viata la scena deschisa, pentru ca e incapabil sa o poata trai. In mijlocul unor astfel de oameni m-am trezit si eu, ca intr-un teatru de papusi, unde papusa sfarsea in a fi un personaj de circ, numit marioneta.

Oficial, eram pe afis, sclipind a inutilitate, deopotriva cu restul recuzitei. De jur imprejurul meu, taratorii. De cealalta parte, un papusar abil cu atele bine stranse in jurul nostru, privind cu superioritate lumea de la inaltimea unei roti de balci.

M-as fi simtit mai inaltata sufleteste de cutele ciorapilor mei decat de prestatiile asa-zis artistice ale acestui individ.

Desi constienta de capcanele sale, iata-ma lasata prada viforului. Ma aflam acolo doar pentru sine, ca intr-un fel de periplu initiatic, o prima proba de curaj ceruta intru desavarsirea unui <Eu> matur, o proba care-i sperie pe cei mai multi caci, departe de instinctele de protectie ale “mamei-ursoaice” sau ale “tatalui-urs”, acum mergeam singuri pe sarma.

Ce constrangere odioasa! -maturizarea noastra o impune. Si, mai cu seama, in ce lume plina de vicisitudini traim!

La final drumului insa, am zambit afabil. Sub impresia inca puternica a schimbarii survenite in interiorul meu, am tras usa dupa mine si m-am pozitionat din nou pe traiectoria stilului meu de viata, ramanand statornica in adancul fiintei mele de om fericit

…si prin contrast am aflat tot ceea ce NU imi doream sa fiu!

O scriu si o semnez,

<Casandra Ionita>

{poză preluată de pe https://michaelolesky.files.wordpress.com}

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: